Ați observat? Cuvintele care rimează
n-o fac întâmplător, ci ne avertizează
că între ele există o strânsă legatură
o nevazută, stranie împletitură.

Să luam, de exemplu, însuși cuvântul poezie.
Credeți că el degeaba rimează cu-amnezie?
Hm… păi, oare, nu versul cel neașteptat
ne amintește de frumosul pe care l-am uitat?

Nu este draga, dulcea poezie
cea mai eficientă anestezie
în fața zilei care doare
și-a suferinței niciodată trecătoare?

Însăși această poezie
nu-i altceva decât beție –
o simți cum te-amețește ușor, ușor
și parcă și zâmbești mai cu spor.

Nu poate fi poezia o inflăcărată erezie?
Îi stă ei bine îmbrăcată în hârtie?
Știm fără echivoc că s-a născut din fantezie
și e pentru cuvinte un soi de magazie.
Nu admirăm cu toții cât e de străvezie?
Ce, nu poți pune-n ea orișice nerozie?
Și când e populară nu-i frumoasă ca o ie?

Din cuvinte pot să fac să te simți
frunză în vânt, soare cu dinți
te pot călatori în două vorbe în vacanță
în vreo bolivie sau în vreo franță,

cum sa nu fie surprinzătoarea poezie
o strașnică, nemaivăzută magie
când îți scoate din jobenul versului următor
haley-hop, un pinguin îmbrăcat în haine color?

Și până la urmă, nu e acest simplu poem,
delicios ca o felie de pâine cu gem?